5 MOTIVE SĂ VĂ ÎNSCRIEŢI LA UN CLUB DE TIR CU ARCUL
Indiferent dacă aveţi sau urmează să aveţi echipament de înaltă tehnologie sau doar tradiţional, veţi găsi o mulţime de oameni prietenoşi la clubul de tir cu arcul Redpoint Oradea ! Cu toate că veţi găsi nenumărate motive să vă alăturaţi clubului, să le trecem în revistă doar pe primele cinci:
1. Camaraderia
Nu veţi găsi un loc mai bun pentru a vă întîlni cu oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune de a trage cu arcul decît un club specializat. Clubul Sportiv Redpoint Oradea oferă facilităţi de antrenament unde arcaşii pot şi discuta despre tehnici, echipamente şi multe altele. Atmosfera este deosebită ! Puteţi beneficia de sfaturile sau "ponturile" celorlalţi sau puteţi rîde împreună de greşelile comune, dar, cel mai important, vă îmbunătăţiţi experienţa în tirul cu arcul.
2. Mai mult exerciţiu
Cu cît tragi mai mult cu arcul, cu atît vei deveni mai bun şi mai competitiv. Clubul Sportiv Redpoint Oradea are antrenamente pe tot parcursul anului (indoor sau outdoor), astfel că centrul ţintei va deveni repede prieten cu săgeţile voastre. Se ştie doar că îmbunătăţirea preciziei măreşte încrederea arcaşului în performanţele proprii.
3. Consultanţă de specialitate
Nimeni nu este mai calificat decît un antrenor sau un armurier, pentru a vă ajuta să profitaţi la maxim de echipamentul vostru. Indiferent dacă vă laudă pentru determinare sau vă critică pentru tehnica imperfectă, Clubul Sportiv Redpoint este o resursă de vîrf datorită sfaturilor primite de la experţi.
4. Tendinţe şi tehnologie
Echipamentele şi tehnologiile pentru tirul cu arcul se schimbă mereu. Veţi fi la curent cu cele mai noi schimbări în tirul cu arcul, dacă vă alăturaţi Clubului Sportiv Redpoint Oradea. Şansele ca unul dintre arcaşi, sau mai mulţi, să împărtăşească din secretele acestui sport cresc exponenţial cu mărimea clubului.
5. Activitate permanentă
Pe lîngă faptul că reprezintă un antidot al plictiselii, Clubul Sportiv Redpoint Oradea te ţine ocupat tot timpul anului. La noi vă veţi dezvolta abilităţi nebănuite şi vă veţi crea "memorie musculară" cu ajutorul căreia vă veţi descurca, ulterior, fără efort.
Acestea sînt doar cîteva motive de a vă apuca de tir cu arcul, o modalitate excelentă de a vă face noi prieteni şi de a vă distra în acelaşi timp ! Clubul Sportiv Redpoint Oradea, 0744 607 672, www.tircuarculoradea.ro, Facebook: Tir cu Arcul Oradea !
Dragi arcaşi în devenire, copii, adolescenţi sau adulţi, din dorinţa de a vă oferi experienţe de calitate şi pentru că avem valori şi obiective pe care vrem să vi le împărtăşim, vrem să vă insuflăm bucuria de a trage cu arcul şi sperăm că experienţele comune vor fi însoţite de întreaga stare de bine pe care acest sport nobil, elegant şi elitist o poate oferi.
Vă aşteptăm la clubul nostru unde, pe lîngă plăcerea de a trage cu arcul, vă oferim stabilitate şi constanţă şi puteţi conta pe o experienţă repetat pozitivă ! În cei 12 ani de activitate neîntreruptă (din anul 2008 !) am rămas singurul club de tir cu arcul din Oradea şi Bihor axat pe performanţă, am crescut zeci de campioni iar acest sport a ajuns pe to do list a multor oameni. Îmbunătăţim continuu tot ce putem, iar dacă inevitabil apare vreo problemă o rezolvăm cu onestitate şi empatie. Vrem să transformăm pasiunea de a trage cu arcul în bucurie şi succes !
Ţinteşte distracţia !
Clubul Sportiv Redpoint Oradea pregăteşte copii, tineri şi adulţi care vor să tragă cu arcul. Programele dezvoltate de singurul club din Oradea şi Bihor axat pe performanţă sînt perfecte pentru cei care vor să încerce tirul cu arcul atît la nivel de distracţie cît şi la nivel de sport sau chiar sport de performanţă.
Primul nivel include elementele de bază ale tirului cu arcul, cu toate echipamentele asigurate de club. Antrenori şi instructori pricepuţi vă vor supraveghea şi îndruma pe toată durata acestei sesiuni, oferindu-vă abilităţile necesare pentru a trage cu arcul şi cu săgeţi, într-o atmosferă prietenoasă şi distractivă. După ce veţi deveni încrezători în abilităţile voastre de arcaşi, puteţi trece la nivelul următor şi vă puteţi completa programul cu un curs pentru începători.
Cursul pentru începători acoperă toate etapele care stau la baza tirului cu arcul. Puteţi să vă dezvoltaţi aptitudinile în ritmul propriu şi vă puteţi urmări progresul. După terminarea cursului pentru începători veţi primi un certificat care vă recunoaşte abilităţile şi veţi putea trece la nivelul sportiv. 99% dintre copiii şi tinerii care au urmat cursurile noastre au fost campioni la diferite categorii de vîrstă ! Deci chiar ne pricepem ! :)
Dacă sînteţi în căutarea unei noi idei de petrecere a timpului, nu căutaţi mai departe. Petrecerile, aniversările, teambulding-urile din care fac parte şi ateliere interactive de tir cu arcul sînt modalitatea perfectă de a sărbători orice ocazie şi de a-i amuza pe oaspeţi ! Complet supravegheate de instructori şi antrenori calificaţi, atelierele de tir cu arcul încep cu o scurtă introducere despre siguranţa participanţilor, apoi, după cîteva runde de antrenament, toată lumea se va putea bucura de întreceri provocatoare de tir cu arcul !
Căutaţi activităţi interesante pentru a vă ţine copiii ocupaţi ? Nimic mai simplu ! Oferim programe speciale care includ bazele tirului cu arcul, siguranţa, echipamentul şi instrucţiunile fiind incluse şi furnizate de noi. După doar cîteva antrenamente, copiii dumneavoastră vor descoperi şi experimenta fiorul de a nimeri ţinta ! Experienţa nu este necesară, totul se învaţă cu uşurinţă şi mai ales cu plăcere şi bună dispoziţie !